Cîmpeanu: Sistemul de clasificare a universităților, care expiră în septembrie, va fi modificat

Cîmpeanu: Sistemul de clasificare a universităților, care expiră în septembrie, va fi modificat
Publicat: 03/06/2015, 18:53

„Ne gândim la o clasificare pe grupe, și nu așa cum a fost până acum, să amestecăm politehnică, arte, medicină, ci separat. Licența înseamnă educație, masterul, educație și cercetare, iar doctoratul, cercetare. Pentru clasificare se va ține cont de sistemul de educație dar și de nivelul de cercetare, dar mai ales de internaționalizarea instituției de învățământ. În România există 500.000 de studenți români și 23.000 de studenți străini, un procent extrem de mic”, a spus ministrul Educației.

Întrebat cine va realiza clasificarea universităților, ministrul Sorin Cîmpeanu a spus că există mai multe propuneri, printre care și una ca aceasta să fie făcut de o agenție internațională.

„Unii spun să fie făcut de către o agenție internațională, dar eu cred că avem structuri care pot face acest lucru în țară – Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare(CNATDCU) și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) -, numai că aceste structuri cer raportări diferite”, a mai spus ministrul.

El a precizat că o clasificare nu ar putea fi făcută până la începutul anului academic, ci probabil pentru anul universitar următor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Astronomii au găsit o planetă de mărimea Pământului la doar 55 de ani-lumină depărtare
×